joi, 25 octombrie 2012

Ceva ce are fiecare

Frumusetea sa reala nu era in simpla-i infatisare. Nimic special nu ii lumina chipul. Simplitatea o definea.

Parul negru cadea in valuri dese peste umeri, ajungandu-i pana la brau. Ochii mici priveau sfiosi prin negura neagra ce le era drept culoare. Timiditatea parea ca isi facuse un lacas sfant din ochii ei, ce nu indrazneau sa mangaie pe cineva cu privirea. Doar pamantul rece avea acest privilegiu.

Buzele carnoase cu greu rosteau cate un cuvant. Era o adevarata pedeapsa pentru ele sa fie acoperite de un zambet, care isi facea aparitia extrem de rarsi conferea fetei o frumusete inegalabila.
Trupul fragil, adeseori invesmantat haotic, sugera setea de singuratate. Dar tot odata parea ca tine ascuns un secret de care depindea existenta intregii omeniri.

Nu atragea atentia strainilor. Prieteni nu avea, dar avea ceva al ei. Numai al ei ce o facea unica,nepretuita si frumoasa.

joi, 18 octombrie 2012

Lupta

   Se da o lupta in natura. O lupta dura in care o slabiciune poate fi un castig pentru soare sau pentru vant. Norii sunt arma principala a vantului, dar soarele reuseste sa ii tina la distanta. Singurul rau pe care il face vantul cu puterea sa, este doborarea frunzelor care au devenit slabe si lipsite de vlaga . Nu mai sunt in stare sa poarte o lupta. Se prabusesc cu foarte mare usurinta acoperind intreg parcul.
   Nimeni din parc nu stie ca soarele ce pare a fi stralucitor si puternic, isi arata doar jumatate din puterile lui. A pierdut din ele si tot ce i-a mai ramas sunt niste raze marunte. Ceea ce poate el sa faca e sa incurajeze copacii sa-si pastreze frunzele aproape, si florile a lor vitalitate.
   Cu toata stradania soarelui, vantul reuseste sa atinga fiecare planta si sa distruga si ultima farama de viata din ele, lasand in urma un peisaj, dezolant. Florile isi pierd paloarea vie a petalelor, copacii raman goi, iarba se apleaca in fata puternicului vant.
   



Nici insectele parca nu mai vor sa lupta. Isi lasa in urma generalul soare si se ascund in pamantul ce le promite caldura infinita, dar in care defapt a inghetat la ordinul vantului.

    Totul moare . Toata culoarea, toata stralucirea, dispar. Parcul ramane complet gol dupa ce, pana si oamenii au fugit de noul stapan, care a impus singuratatea si linistea ca principale caracteristici.

joi, 11 octombrie 2012

Neiertatorul "Nu stiu"

   -De ce? Pentru el?
   -Nu. . . . Pentru tine.
   -Cum ar putea fi asta pentru mine daca ma lasi singur?
   -Nu stiu. . . . .Dar. . . .
   -Dar ce?
   -. . . . . . .
   -Ca de obicei. Nimic. Pleci. Atat vrei de la mine, sa te las sa pleci. De fapt nici macar atat, ca nu imi ceri permisiunea, doar ma anunti. Si nu-mi spune ca n-ar trebui sa imi ceri permisiunea. Pana acum ai facut-o. Pentru orice lucru marunt veneai sa imi ceri voie. De ce o faceai? Stai! Lasa-ma pe mine sa raspund in locul tau: "Nu stiu". Mereu aceeasi replica. Ce usor e, nu?
   -Nu stiu.
   -Stiu. Cu toate ca stiu raspunsurile tale, iti mai pun o intrebare: ce ar trebui sa fac eu acum?
   A iesit. L-a lasat in urma. I-a parasit lumea fara macar sa-i spuna un ultim "Nu stiu".
   Nu i-a raspuns. Dar cum sa o faca cand nici ei nu isi poate raspunde? Ce inseamna "Pentru el?" ? Pentru un trecut de care nu isi aminteste decat in gluma? Oare "Pentru tine." nu e echivalent cu "pentru mine"?
   Viata ei e intr-o gaura neagra. O gaura despre care nu stie nimic si prin care nu vede nimic. Misterul lumii noatre e o gluma in comparatie cu misterul vietii ei.
   Acum merge, dar spre ce anume nici ea nu stie pentru ca nici un drum al sau nu mai are. "Nu stiu" e tot ce i-a ramas.

marți, 2 octombrie 2012

Toamna in traire

   Toamna? Da de unde?! Doar in launtrul lui e toamna. Parca doar el poate simti racoarea, moartea lenta a tuturor celor existente.
   Doar undeva in adancul sau, frunzele aurii cad cu lentoare si ii acopera esenta, facand-o sa dispara putin cate putin. Doar pentru el, o adiere de vant sufla devenind din ce in ce mai rece, piscandu-i rasuflarea, descompunand-o. Doar el simte nevoia sa strige. Sa ceara fortelor binefacatoare sa iasa din ascunzatorile lor ce par pierdute in timp si spatiu.
    Oare toamna va mai veni pe aceste meleaguri sau va ramane mereu inchisa in el? El nu o vrea.Vrea sa o dea afara. Afara din el si din viata lui. Ea se incapataneaza sa ramana acolo. Se crede o parte importanta din el. nu din natura. A renuntat la natura doar pentru a-l stapanii pe el. Dar el nu accepta aceasta subjugare. Se va razvrati Si daca o va face, ce se va intampla cu toamna?