duminică, 23 septembrie 2012

Doar coincidenta?

   Ce dulce ii parea singuratatea. Era mirific cand nu avea pe nimeni in jur, cand se auzea doar sunetul respiratiei sale. Nimic nu o putea face mai fericita. Linistea naturii era cel mai bun cadou ce il putea primi.
   Prieteni, prea putini avea, in mare parte baieti. De restul lumii era privita ca o ciudata, doar pentru ca era diferita si nu atingea normele de frumusete impuse. Stia toate acestea. Stia ca nu e ca ei, dar nu-i pasa, nu suferea din cauza asta.
   Iubea provocarile si ura viata monotona. Parea ca e mereu in cautare de probleme doar pentru a le rezolva si a se bucura de linistea ce urma rezolvarii acestora.
   Stand intinsa pe spate, cu ochii intr-o carte, dar cu gandurile departe, la marginea unei padurii, a auzit un motor. A lasat cartea si s-a ridicat in capul oaselor. A aruncat o privire in jur dar nu a vazut nimic. Nici sunetul produs de motor nu se mai auzea. A ramas asa pierzandu-se iarasi printre ganduri.
   Spre seara, s-a ridicat alene sa plece. Mergea privind stelele, cand o motocicleta s-a oprit la cativa centimetri in fata ei.
   -Ce dracu faci? Daca vrei sa te sinucizi nu ma omora si pe mine: a strigat ea nervoasa, facand doi pasi in spate.
   Intre timp tipul se dadea jos de pe motocicleta si isi scoase casca. De sub casca s-au ivit doi ochi negri inconjurati de niste gene lungi si dese, niste buze subtiri de sub care se vedeau dintii albi.
   -Din cate vad nu ai murit: s-a auzit vocea lui groasa.
   -Ce? Dupa ce ca aprope m-ai omorat,  mai esti si nesimtit; si a plecat dupa ce i-a aruncat o privire ucigatoare.
   -Stai, stai! Dar ea nu se opri iar el a fugit dupa ea. A apucat-o de mana si dintr-o miscare a intors-o cu fata spre el.
   -Sa inteleg ca nu vorbesti cu strainii? Nu conteaza. Spune-mi doar unde gasesc un motel, ceva!
   -Veziti de drum! si s-a smucit din stransura lui.
   -Multumesc domnisoara "Mami nu ma lasa sa vorbesc cu straini" pentru indrumare.
   Nu l-a bagat in seama. Si-a vazut de drum si de gandurile sale.
   Mergea pe margina drumului, cu parul in vant, cand o alta motocicleta o opri. "Serios? Azi toate motocicletele ma urmaresc?" fu gandul ei. De pe motor aceasii privire neagra a iesit de sub casca.
   -Doamne! Tot tu? intrba ea mirata.
   -Acum vorbesti? Stai linistita nu te urmaresc, doar ca nu mi-am dat seama ca esti tot tu.
   -Acum te scuzi? Cine se scuza se ..... dar a fost intrerupta.
   -Auzi? Nici nu te cunosc, dar deja m-ai enervat. Si-a pus casca si a plecat inainte ca ea sa mai rosteasca vreun cuvant.
   A doua zi s-a trezit dis de dimineata si a mers sa isi cumpere ceva de mancare pentru ziua pe care urma sa o petreaca cu o carte in mana in sanul naturii.
   Iesind din magazin in graba, a dat din greseala cu usa in cap unui baiat care mergea cu privirea in pamant.
   -Scuze, scuze!
   -Ce faci? Te razbuni? si aceasi ochi negri o privira.
   -Cum se poate? Ori esti un psihopat si ma urmaresti, ori coincidenta e prea mare.
   -Nici una, nici alta. Doar te razbuni.
   -Cum o fi ... si a vrut sa plece.
   -Stai! Daca tot ti-a dat mami voie sa vorbesti cu straini, vreau sa ma revansez pentru accident, si in acelasi timp sa scap de razbunarea ta. Mergi sa bem o cafea?
   -Poate altadata.
   -De ce? Altadata poate nu mai e valabila oferta.
   -Ar trebui sa fiu intimidata? intreba ea razand si a plecat.
   Dupa doua ore petrecute in binecuvantata liniste oferita de natura, iar a fost deranjata de o motocicleta.
   -Uite acum te-am urmarit. Poftim cafeau in schimbul renuntarii la razbunare.
   I-a intins o sticla plina cu lichidul fierbinte. Ea l-a luat si s-a intins la loc cu privirea spre cerul curat. El s-a  dat jos de pe motor si s-a intins pe iarba langa ea. Au stat asa fara sa spuna ceva. Nici macar nu s-au uitat unul la altul. Amandoi stateau nemiscati fara sa se simta rusinati de liniste, fara sa se gandeasca la ce se intampla atunci. Pareau pierduti in lumi complet diferite.
   Au ramas asa pana seara, cand s-au ridicat amandoi de-o data, de parca planuise miscarea. Privirile li s-au intanlit. Acum pareau pierduti fiecare in ochii celuilalt. Parca citeau si descopereau viata celuilalt, cu toate secretele ei. Pana si inimile lor aveu aceleasii batai alerte.
   Au inceput sa faca pasi mici, unul spre altul, in acelasi timp. Acum erau foarte apropiati. Toate miscarile pareau planuite si sincronizarea era perfecta.Incercau sa-si tina repiratia pentru a nu misca in vreun fel piepturile care erau lipite si prin care trecea un fel de energie de la unul la altul. Au inchis ochii si buzele lor s-au lipit.Linistea disparuse. Un zumzet ciudat, de nicaieri, ii inconjura.

   Dupa ce s-au indepartat au mers pe drumuri opuse fara sa se mai priveasca sau sa scoata vreun sunet. Parca erau niste papusi ce nu isi puteau controla miscarile. De atunci nu s-au mai intanlit. Coincidentele luase sfarsit, odata cu ele si  aceea dragoste inflacrata, a ei pentru singuratate.

vineri, 21 septembrie 2012

Totul e un mister

   Statea la usa rusinat, avand frica bine sadita inauntrul sau, care il facea sa tremure ca un catelus ud. A pus degetul pe sonerie si a apasat. Nu s-a intamplat nimic. A rasuflat usurat.
   Fara sa-si dea seama usa s-a deschis si in prag a aparut o femeie tanara. Si-a indreptat privirea spre ea si a ramas uimit de frumusetea ei. Era inalta, bine facuta, cu o privire intunecata. Pletele castanii erau desfacute si ii ajungeau pana la brau, iar buzele erau de un rosu sangeriu. Pielea alba ca laptele ii stralucea in bataia luminii soarelui.
   Armand nici macar nu mai rasufla. Statea cu ochii holbati si se chinuia sa spuna ceva.
   -Va pot ajuta cu ceva? intreba vocea ei angelica.
   -Da... a raspuns el facand cel mai mare efort din viata lui.
   -Cu ce anume? Dar aceasta intrebare a ramas fara raspuns. Brusc el se prabusi facand un zgomot puternic. Parea ca in acel moment intrega casa se va rasturna.
   S-a trezit intr-un pat imens. Nu putea sa vada nimic. Nici o raza de lumina nu strabatea camera. Armand a incercat sa se ridice dar durerea care o simti prea puternica in zona capului, nu-i permitea. In cele din urma s-a resemnat si a ramas intins incercand sa caute cu privirea vreo raza de lumina sau vreo urma de viata. Niminc nu se intrezarea in intunericul din care puteai musca.
   I se parea ca trecuse o vesnicie, cand o usa s-a deschis si un val de lumina a patrun inauntru. Armand si-a intros capul si a vazut aceasi persoana cara o vazuse ininte de a lesina.
   -Va simtiti mai bine, domnule? V-am adus un ceai fierbinte.
   -Multumesc, dar nu era nevoie. Va rog sa ma indrumati spre iesire, a spus el ridicandu-se greoi din pat. As vrea sa merg acasa.
   -Imi pare rau domnule sa va anunt ca nu puteti pleca. Afara este un ger grozav si toate strazile sunt blocate.
   -Cum se poate asa ceva? Cand am lesinat era vara.
   -Cred ca v-ati lovit zdravan la cap. Incercati sa va reveniti in fire si mai apoi vom gasi o solutie sa ajungeti acasa.
   Armand furios, mai ales speriat, s-a dus la fereastra si a tras draperiile. Intradevar afara era o iarna grea cum nu mai fusese de mult timp.
   -Dar cum se poate asa ceva? Unde mi-e masina cu care am intrat in gardul dumneavoatra? Unde....? Unde sunt eu de fapt?
   -Beti acest ceai si incercati sa va linistiti sau iar o sa vi se faca rau.
   El nu a clintit nici un deget. Statea si se uita pe ferestra incercand sa-si explice ce se intampla. Nu mai auzea deloc ceea ce spunea ciudata domnisoara. Incerca din rasputeri sa isi rasupnda la intrebari. Domnisoara l-a luat de brat, l-a asezat la o masa si i- a servit ceaiul. El facea tot ce i se spunea cu miscari mecanice, ramanand pierdut printre ganduri.
   Turnandu-i o a doua ceasca de ceai, domnisoara a varsat pe Armand lichidul fierbinte. In clipa urmatoare el s-a ridicat tipand si a inceput sa alerge. In fuga a iesit din camera, a luat-o in jos pe niste scari si s-a oprit in fata unor usi mari din lemn.
   A incercat sa traga de una din ele , fara vreun rezultat. Infuriat peste masura a inceput sa tipe. Dupa primul strigat usile s-au deschis larg si o caldura dogoritoare  l-a cuprins. A inchis ochii care parca erau gata sa ia foc din cauza caldurii si a facut un pas inainte.
   Cand a deschis ochii era in fata hotelului. Se indrepta spre masina parcata in fata hotelului. S-a oprit, s-a invartit de zece ori uitandu-se atent in jur pentru a se asigura ca era in parcare."Mai bine m-as intoarce sa mai dorm putin.Vad ca mintea imi cam joaca feste."
   S-a intors in camera hotarat sa doarma pentru a nu avea neplaceri pe parcursul drumului. Dupa un somn linistit si odihnitor de vreo doua ore, s-a trezit plin de energie, gata sa infrunte orice. Cu toate acestea ceva din inauntrul sau il incomoda. Un sentiment, nu stia exact care, ii dadea o stare de melancolie.
   Incercand sa ignore aceasta tulburare a pornit la drum.
   In timp ce conduce, cantand acompaniat de radio totul se clarificase.Ceea ce simtea el era un dor acut pentru aceea domnisoara. Fiinta aceea ii acaparase deodata atat inima cat si mintea.
   Iluminat de descoperire, dar intunecat de ciudatenia situatiei, a apasat pe frana. Masina s-a oprit zguduindu-l si ametindu-l. O alta masina ce venea din spate cu viteza a lovit-o pe a sa. Nimic rau nu s-a intamplat.
Armand a iesit din masina ametit si mergea pe contrasens cu pasi mici, cand o masina l-a accidentat, propulsandu-l cativa metri in aer.
   -Jane! a spus, parca doar pentru el numele strainei, inainte de a inchide ochii pentru totdeauna.