luni, 17 decembrie 2012

EGO


                "Fericirea suprema a vietii este convingerea ca suntem iubiti."
                                                             (Victor Hugo)
         "Daca n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastra."
                                                             (Marin Preda)

                Modurile perfecte de a spune ca omul e egoist  in esenta . Nu stiu exact ce au vrut sa spuna cei doi autorii prin aceste doua citate  , dar eu asta citesc printre randuri, Egoismul e ca o a doua piele pentru oameni . 
               







                  

Si romanii pot da lectii de viata si nu numai

          "Superman , Spiderman sau Batman , in regia lui Tudor Giurgiu , a fost distins ,[. . .], cu premiul pentru "Cel mai bun scurtmetraj europan" la cea de-a 25-a editie a "Premiilor Academiei Europene de Film"."
           
            Il stiti , probabil . Nu o sa povestesc , nu o sa spun care ar fi concluziile ce ar trebui trase in urma vizionarii acestui scurtmetraj , nu o sa scriu nimic despre el . Reuseste singur sa faca toate acestea .
                                                               
                                                                               Enjoy it !



luni, 3 decembrie 2012

O Teorie

      ". . .-O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. . . Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei . De cele mai multe ori te obisnuiesti greu , la inceput ,sa-ti placa femeia fara care mai tarziu nu mai poti trai . Iubesti intai din mila , din indatorire , din duiosie , iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita , iti repeti ca nu e loial s-o jignesti , sa inseli atata incredere . Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei , asa cum te obisnuiesti cu un peisaj . Si treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica . Inabusi in tine mugurii oricaror altor prietenii si iubiri . Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei . Vrei succese ca sa ai surasul ei . Psihologia arata ca au o tendinta de stailizare starile sufletesti repetate si ca , mentinute cu vointa , duc la o adevarata nevroza . Orice iubire e ca un monoideism , voluntar la inceput , patologic pe urma.
       Iti construiesti casa pentru o femeie , cumperi mobila pe care a ales-o ea , iti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea . Toate planurile tale de viitor pana la moarte sunt facute pentru doi insi. A plecat de acasa , si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva . . . Te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire cand , dupa greutati materiale si umilinte uneori , ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere . Ei bine , intr-o zi vine femeia aceasta si-ti spune ca toate astea trebuie sa inceteze pana maine la ora 11 , 35 cand pleaca la gara . Shylock n-a avut curajul sa taie din spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul , caci stia ca asta nu se poate . Totusi ,  femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala , care e iubire , poate sa-si ia inapoi numai partea pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului. Nici un doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor nascuti uniti caci le-ar ucide pe amandoua . Cand e cu adevarat vorba de o iubire mare , daca unul dintre amanti incearca imposibilul , rezultatul e acelasi . Celalalt , barbat sau femeie , se sinucide , dar intai poate ucide . De altminteri asa e si frumos . Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei . Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte , unul asupra celuilalt . . ."
                                                                                                  Camil Petrescu
                                              "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi"
                                   

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Viata in iubire

". . . -Ghicisem eu , ii spuse Eve intrerupandu-l , ca esti un inventator din aceia care , ca si bietul meu tata , au nevoie de o sotie care sa le poarte de grija .
-Asadar , ma iubesti? A , spune-mi-o fara teama .In numele tau am vazut simbolul iubirii mele . Eva era singura femeie de pe lume , si ceea ce era materialmente adevarat pentru Adam este moralmente pentru mine. O , Doamne! ma iubesti?
-Da , rosti ea prelungind silaba aceasta ca si cum ar fi vrut sa zugraveasca toata intensitatea sentimentelor sale. . ."
                                                                              "Iluzii pierdute"
                                                                            Honore de Balzac

joi, 22 noiembrie 2012

Nu sunt doar cuvinte

". . . Durerile noastre sint nestiute , nimeni nu ne cunoaste munca . Minerului nu-i e atat de greu sa scoata aurul din mina , pe cat ne e noua ca sa smulgem imaginile din adancul celei mai ingrate limbi. Daca telul poeziei este de a aseza ideile in punctul precis in care toata lumea le poate vedea si simti , poetul e dator sa parcurga fara incetare toata scara inteligentelor omenesti spre a le multumi pe toate ; e dator sa ascunda sub culorile cele mai vii logica si sentimentul , doua forte potrivnice ; trebuie sa cuprinda o lume intreaga de ganduri intr-un singur cuvat , sa zugraveasca pe scurt sisteme intregi de filosofie ; in fine , versurile lui sint niste seminte ce trebuie sa incolteasca in inimi cautand acolo brazdele sapate de sentimentele personale . Nu e oare dator sa fi simtit totul. ca sa redea totul? Si a simti cu putere nu inseamna oare a suferi? De aceea poeziile nu se nasc decat dupa istovitoare calatorii prin intinsele tinuturi ale gandirii si ale societatii . Nu-i oare nemuritoare munca aceea careia ii datoram fapturi cu o viata mai autentica decat a fiintelor ce au trait aievea , ca de exepmplu Clarisse a lui Richardson , Camille a lui Chenier , Delia a lui Tibul , Angelica a lui Ariosto , Francesca a lui Dante , Alceste a lui Molier , Figaro al lui Beaumarchais , Rebeca a lui Walter Scott , Don Quijote al lui Cervantes? . . ."
                                                                                              "Iluzii pierdute"
                                                                                            Honore de Balzac  

joi, 25 octombrie 2012

Ceva ce are fiecare

Frumusetea sa reala nu era in simpla-i infatisare. Nimic special nu ii lumina chipul. Simplitatea o definea.

Parul negru cadea in valuri dese peste umeri, ajungandu-i pana la brau. Ochii mici priveau sfiosi prin negura neagra ce le era drept culoare. Timiditatea parea ca isi facuse un lacas sfant din ochii ei, ce nu indrazneau sa mangaie pe cineva cu privirea. Doar pamantul rece avea acest privilegiu.

Buzele carnoase cu greu rosteau cate un cuvant. Era o adevarata pedeapsa pentru ele sa fie acoperite de un zambet, care isi facea aparitia extrem de rarsi conferea fetei o frumusete inegalabila.
Trupul fragil, adeseori invesmantat haotic, sugera setea de singuratate. Dar tot odata parea ca tine ascuns un secret de care depindea existenta intregii omeniri.

Nu atragea atentia strainilor. Prieteni nu avea, dar avea ceva al ei. Numai al ei ce o facea unica,nepretuita si frumoasa.

joi, 18 octombrie 2012

Lupta

   Se da o lupta in natura. O lupta dura in care o slabiciune poate fi un castig pentru soare sau pentru vant. Norii sunt arma principala a vantului, dar soarele reuseste sa ii tina la distanta. Singurul rau pe care il face vantul cu puterea sa, este doborarea frunzelor care au devenit slabe si lipsite de vlaga . Nu mai sunt in stare sa poarte o lupta. Se prabusesc cu foarte mare usurinta acoperind intreg parcul.
   Nimeni din parc nu stie ca soarele ce pare a fi stralucitor si puternic, isi arata doar jumatate din puterile lui. A pierdut din ele si tot ce i-a mai ramas sunt niste raze marunte. Ceea ce poate el sa faca e sa incurajeze copacii sa-si pastreze frunzele aproape, si florile a lor vitalitate.
   Cu toata stradania soarelui, vantul reuseste sa atinga fiecare planta si sa distruga si ultima farama de viata din ele, lasand in urma un peisaj, dezolant. Florile isi pierd paloarea vie a petalelor, copacii raman goi, iarba se apleaca in fata puternicului vant.
   



Nici insectele parca nu mai vor sa lupta. Isi lasa in urma generalul soare si se ascund in pamantul ce le promite caldura infinita, dar in care defapt a inghetat la ordinul vantului.

    Totul moare . Toata culoarea, toata stralucirea, dispar. Parcul ramane complet gol dupa ce, pana si oamenii au fugit de noul stapan, care a impus singuratatea si linistea ca principale caracteristici.

joi, 11 octombrie 2012

Neiertatorul "Nu stiu"

   -De ce? Pentru el?
   -Nu. . . . Pentru tine.
   -Cum ar putea fi asta pentru mine daca ma lasi singur?
   -Nu stiu. . . . .Dar. . . .
   -Dar ce?
   -. . . . . . .
   -Ca de obicei. Nimic. Pleci. Atat vrei de la mine, sa te las sa pleci. De fapt nici macar atat, ca nu imi ceri permisiunea, doar ma anunti. Si nu-mi spune ca n-ar trebui sa imi ceri permisiunea. Pana acum ai facut-o. Pentru orice lucru marunt veneai sa imi ceri voie. De ce o faceai? Stai! Lasa-ma pe mine sa raspund in locul tau: "Nu stiu". Mereu aceeasi replica. Ce usor e, nu?
   -Nu stiu.
   -Stiu. Cu toate ca stiu raspunsurile tale, iti mai pun o intrebare: ce ar trebui sa fac eu acum?
   A iesit. L-a lasat in urma. I-a parasit lumea fara macar sa-i spuna un ultim "Nu stiu".
   Nu i-a raspuns. Dar cum sa o faca cand nici ei nu isi poate raspunde? Ce inseamna "Pentru el?" ? Pentru un trecut de care nu isi aminteste decat in gluma? Oare "Pentru tine." nu e echivalent cu "pentru mine"?
   Viata ei e intr-o gaura neagra. O gaura despre care nu stie nimic si prin care nu vede nimic. Misterul lumii noatre e o gluma in comparatie cu misterul vietii ei.
   Acum merge, dar spre ce anume nici ea nu stie pentru ca nici un drum al sau nu mai are. "Nu stiu" e tot ce i-a ramas.

marți, 2 octombrie 2012

Toamna in traire

   Toamna? Da de unde?! Doar in launtrul lui e toamna. Parca doar el poate simti racoarea, moartea lenta a tuturor celor existente.
   Doar undeva in adancul sau, frunzele aurii cad cu lentoare si ii acopera esenta, facand-o sa dispara putin cate putin. Doar pentru el, o adiere de vant sufla devenind din ce in ce mai rece, piscandu-i rasuflarea, descompunand-o. Doar el simte nevoia sa strige. Sa ceara fortelor binefacatoare sa iasa din ascunzatorile lor ce par pierdute in timp si spatiu.
    Oare toamna va mai veni pe aceste meleaguri sau va ramane mereu inchisa in el? El nu o vrea.Vrea sa o dea afara. Afara din el si din viata lui. Ea se incapataneaza sa ramana acolo. Se crede o parte importanta din el. nu din natura. A renuntat la natura doar pentru a-l stapanii pe el. Dar el nu accepta aceasta subjugare. Se va razvrati Si daca o va face, ce se va intampla cu toamna?

duminică, 23 septembrie 2012

Doar coincidenta?

   Ce dulce ii parea singuratatea. Era mirific cand nu avea pe nimeni in jur, cand se auzea doar sunetul respiratiei sale. Nimic nu o putea face mai fericita. Linistea naturii era cel mai bun cadou ce il putea primi.
   Prieteni, prea putini avea, in mare parte baieti. De restul lumii era privita ca o ciudata, doar pentru ca era diferita si nu atingea normele de frumusete impuse. Stia toate acestea. Stia ca nu e ca ei, dar nu-i pasa, nu suferea din cauza asta.
   Iubea provocarile si ura viata monotona. Parea ca e mereu in cautare de probleme doar pentru a le rezolva si a se bucura de linistea ce urma rezolvarii acestora.
   Stand intinsa pe spate, cu ochii intr-o carte, dar cu gandurile departe, la marginea unei padurii, a auzit un motor. A lasat cartea si s-a ridicat in capul oaselor. A aruncat o privire in jur dar nu a vazut nimic. Nici sunetul produs de motor nu se mai auzea. A ramas asa pierzandu-se iarasi printre ganduri.
   Spre seara, s-a ridicat alene sa plece. Mergea privind stelele, cand o motocicleta s-a oprit la cativa centimetri in fata ei.
   -Ce dracu faci? Daca vrei sa te sinucizi nu ma omora si pe mine: a strigat ea nervoasa, facand doi pasi in spate.
   Intre timp tipul se dadea jos de pe motocicleta si isi scoase casca. De sub casca s-au ivit doi ochi negri inconjurati de niste gene lungi si dese, niste buze subtiri de sub care se vedeau dintii albi.
   -Din cate vad nu ai murit: s-a auzit vocea lui groasa.
   -Ce? Dupa ce ca aprope m-ai omorat,  mai esti si nesimtit; si a plecat dupa ce i-a aruncat o privire ucigatoare.
   -Stai, stai! Dar ea nu se opri iar el a fugit dupa ea. A apucat-o de mana si dintr-o miscare a intors-o cu fata spre el.
   -Sa inteleg ca nu vorbesti cu strainii? Nu conteaza. Spune-mi doar unde gasesc un motel, ceva!
   -Veziti de drum! si s-a smucit din stransura lui.
   -Multumesc domnisoara "Mami nu ma lasa sa vorbesc cu straini" pentru indrumare.
   Nu l-a bagat in seama. Si-a vazut de drum si de gandurile sale.
   Mergea pe margina drumului, cu parul in vant, cand o alta motocicleta o opri. "Serios? Azi toate motocicletele ma urmaresc?" fu gandul ei. De pe motor aceasii privire neagra a iesit de sub casca.
   -Doamne! Tot tu? intrba ea mirata.
   -Acum vorbesti? Stai linistita nu te urmaresc, doar ca nu mi-am dat seama ca esti tot tu.
   -Acum te scuzi? Cine se scuza se ..... dar a fost intrerupta.
   -Auzi? Nici nu te cunosc, dar deja m-ai enervat. Si-a pus casca si a plecat inainte ca ea sa mai rosteasca vreun cuvant.
   A doua zi s-a trezit dis de dimineata si a mers sa isi cumpere ceva de mancare pentru ziua pe care urma sa o petreaca cu o carte in mana in sanul naturii.
   Iesind din magazin in graba, a dat din greseala cu usa in cap unui baiat care mergea cu privirea in pamant.
   -Scuze, scuze!
   -Ce faci? Te razbuni? si aceasi ochi negri o privira.
   -Cum se poate? Ori esti un psihopat si ma urmaresti, ori coincidenta e prea mare.
   -Nici una, nici alta. Doar te razbuni.
   -Cum o fi ... si a vrut sa plece.
   -Stai! Daca tot ti-a dat mami voie sa vorbesti cu straini, vreau sa ma revansez pentru accident, si in acelasi timp sa scap de razbunarea ta. Mergi sa bem o cafea?
   -Poate altadata.
   -De ce? Altadata poate nu mai e valabila oferta.
   -Ar trebui sa fiu intimidata? intreba ea razand si a plecat.
   Dupa doua ore petrecute in binecuvantata liniste oferita de natura, iar a fost deranjata de o motocicleta.
   -Uite acum te-am urmarit. Poftim cafeau in schimbul renuntarii la razbunare.
   I-a intins o sticla plina cu lichidul fierbinte. Ea l-a luat si s-a intins la loc cu privirea spre cerul curat. El s-a  dat jos de pe motor si s-a intins pe iarba langa ea. Au stat asa fara sa spuna ceva. Nici macar nu s-au uitat unul la altul. Amandoi stateau nemiscati fara sa se simta rusinati de liniste, fara sa se gandeasca la ce se intampla atunci. Pareau pierduti in lumi complet diferite.
   Au ramas asa pana seara, cand s-au ridicat amandoi de-o data, de parca planuise miscarea. Privirile li s-au intanlit. Acum pareau pierduti fiecare in ochii celuilalt. Parca citeau si descopereau viata celuilalt, cu toate secretele ei. Pana si inimile lor aveu aceleasii batai alerte.
   Au inceput sa faca pasi mici, unul spre altul, in acelasi timp. Acum erau foarte apropiati. Toate miscarile pareau planuite si sincronizarea era perfecta.Incercau sa-si tina repiratia pentru a nu misca in vreun fel piepturile care erau lipite si prin care trecea un fel de energie de la unul la altul. Au inchis ochii si buzele lor s-au lipit.Linistea disparuse. Un zumzet ciudat, de nicaieri, ii inconjura.

   Dupa ce s-au indepartat au mers pe drumuri opuse fara sa se mai priveasca sau sa scoata vreun sunet. Parca erau niste papusi ce nu isi puteau controla miscarile. De atunci nu s-au mai intanlit. Coincidentele luase sfarsit, odata cu ele si  aceea dragoste inflacrata, a ei pentru singuratate.

vineri, 21 septembrie 2012

Totul e un mister

   Statea la usa rusinat, avand frica bine sadita inauntrul sau, care il facea sa tremure ca un catelus ud. A pus degetul pe sonerie si a apasat. Nu s-a intamplat nimic. A rasuflat usurat.
   Fara sa-si dea seama usa s-a deschis si in prag a aparut o femeie tanara. Si-a indreptat privirea spre ea si a ramas uimit de frumusetea ei. Era inalta, bine facuta, cu o privire intunecata. Pletele castanii erau desfacute si ii ajungeau pana la brau, iar buzele erau de un rosu sangeriu. Pielea alba ca laptele ii stralucea in bataia luminii soarelui.
   Armand nici macar nu mai rasufla. Statea cu ochii holbati si se chinuia sa spuna ceva.
   -Va pot ajuta cu ceva? intreba vocea ei angelica.
   -Da... a raspuns el facand cel mai mare efort din viata lui.
   -Cu ce anume? Dar aceasta intrebare a ramas fara raspuns. Brusc el se prabusi facand un zgomot puternic. Parea ca in acel moment intrega casa se va rasturna.
   S-a trezit intr-un pat imens. Nu putea sa vada nimic. Nici o raza de lumina nu strabatea camera. Armand a incercat sa se ridice dar durerea care o simti prea puternica in zona capului, nu-i permitea. In cele din urma s-a resemnat si a ramas intins incercand sa caute cu privirea vreo raza de lumina sau vreo urma de viata. Niminc nu se intrezarea in intunericul din care puteai musca.
   I se parea ca trecuse o vesnicie, cand o usa s-a deschis si un val de lumina a patrun inauntru. Armand si-a intros capul si a vazut aceasi persoana cara o vazuse ininte de a lesina.
   -Va simtiti mai bine, domnule? V-am adus un ceai fierbinte.
   -Multumesc, dar nu era nevoie. Va rog sa ma indrumati spre iesire, a spus el ridicandu-se greoi din pat. As vrea sa merg acasa.
   -Imi pare rau domnule sa va anunt ca nu puteti pleca. Afara este un ger grozav si toate strazile sunt blocate.
   -Cum se poate asa ceva? Cand am lesinat era vara.
   -Cred ca v-ati lovit zdravan la cap. Incercati sa va reveniti in fire si mai apoi vom gasi o solutie sa ajungeti acasa.
   Armand furios, mai ales speriat, s-a dus la fereastra si a tras draperiile. Intradevar afara era o iarna grea cum nu mai fusese de mult timp.
   -Dar cum se poate asa ceva? Unde mi-e masina cu care am intrat in gardul dumneavoatra? Unde....? Unde sunt eu de fapt?
   -Beti acest ceai si incercati sa va linistiti sau iar o sa vi se faca rau.
   El nu a clintit nici un deget. Statea si se uita pe ferestra incercand sa-si explice ce se intampla. Nu mai auzea deloc ceea ce spunea ciudata domnisoara. Incerca din rasputeri sa isi rasupnda la intrebari. Domnisoara l-a luat de brat, l-a asezat la o masa si i- a servit ceaiul. El facea tot ce i se spunea cu miscari mecanice, ramanand pierdut printre ganduri.
   Turnandu-i o a doua ceasca de ceai, domnisoara a varsat pe Armand lichidul fierbinte. In clipa urmatoare el s-a ridicat tipand si a inceput sa alerge. In fuga a iesit din camera, a luat-o in jos pe niste scari si s-a oprit in fata unor usi mari din lemn.
   A incercat sa traga de una din ele , fara vreun rezultat. Infuriat peste masura a inceput sa tipe. Dupa primul strigat usile s-au deschis larg si o caldura dogoritoare  l-a cuprins. A inchis ochii care parca erau gata sa ia foc din cauza caldurii si a facut un pas inainte.
   Cand a deschis ochii era in fata hotelului. Se indrepta spre masina parcata in fata hotelului. S-a oprit, s-a invartit de zece ori uitandu-se atent in jur pentru a se asigura ca era in parcare."Mai bine m-as intoarce sa mai dorm putin.Vad ca mintea imi cam joaca feste."
   S-a intors in camera hotarat sa doarma pentru a nu avea neplaceri pe parcursul drumului. Dupa un somn linistit si odihnitor de vreo doua ore, s-a trezit plin de energie, gata sa infrunte orice. Cu toate acestea ceva din inauntrul sau il incomoda. Un sentiment, nu stia exact care, ii dadea o stare de melancolie.
   Incercand sa ignore aceasta tulburare a pornit la drum.
   In timp ce conduce, cantand acompaniat de radio totul se clarificase.Ceea ce simtea el era un dor acut pentru aceea domnisoara. Fiinta aceea ii acaparase deodata atat inima cat si mintea.
   Iluminat de descoperire, dar intunecat de ciudatenia situatiei, a apasat pe frana. Masina s-a oprit zguduindu-l si ametindu-l. O alta masina ce venea din spate cu viteza a lovit-o pe a sa. Nimic rau nu s-a intamplat.
Armand a iesit din masina ametit si mergea pe contrasens cu pasi mici, cand o masina l-a accidentat, propulsandu-l cativa metri in aer.
   -Jane! a spus, parca doar pentru el numele strainei, inainte de a inchide ochii pentru totdeauna.

miercuri, 29 august 2012

Sentimente vii

   -Pleaca!
   -Esti sigur? Dar nu-mi pasa. Il intrebam pentru a-mi confirma ca nu e sigur si sa am siguranta ca il voi rani. Vroiam sa fiu sigura ca va suferi. Nu-mi pasa ca eram in plina noapte.
   -Da. Asta vreau. Acum...pleaca!
   -Nu e nevoie sa o repeti. Eu plec, tu ramai si suferi asa cum ai mai facut-o. Nu tu esti cel care a venit la mine in genunchi si m-ai rugat sa ma intorc? Eu voi fi bine mersi.
   -Nu conteaza...
   Am plecat linistita arucandu-i o ultima privire care stiu ca l-a inebunit, pentru ca cel de-al treilea "Pleaca" i s-a oprit pe buze.
   Mandra ca nu reusise sa ma injoseasca gonindu-ma, ci din contra eu ma jucasem cu el si eu iesisem invingatoare, am mers sa-mi sarbatoresc castigul cu ceva de baut. Ma simteam in stare de orice. Mi se parea ca lumea sta la picioarele mele si daca as fi ordonat unui necunoscut ceva, mi-ar fi dat ascultare. Umilinta cu care ma servea chelnerul imi intarea increderea si convingerile.
   Dar ma plictiseam. Singura nu ma puteam bucura pe deplin, asa ca mi-am ales o victima cu care urma sa ma distrez si apoi sa scap de ea. Eram ferm convinsa ca totul va merge ca pe roate.
   Nu mi-a luat mult sa gasesc pe cel potrivit. Un tip bine facut, blond, cu ochii negri, se intorcea de la baie. Parea destul de suparat. Deci o provocare in plus: sa il fac sa zambeasca, ca mai apoi sa ma amuze el pe mine.
   M-am ridicat nervoasa de la masa intredptandu-ma spre toaleta. Intentionat imi luasem pachetul de tigari, si m-am prefacut ca il pierd exact cand am trecut pe langa el.
   Intoarsa la masa, ma aflam in asteptare jucandu-ma in continuu cu telefonul ca sa para ca sunt nervoasa.
   -Ma scuzi, ti-a cazut pachetul de tigari cand te indreptai spre baie.
   -Multumesc, am spus cu o voce agitata, aproape parea ca plangeam. Nici mcar nu ma uitam la el. Continuam sa ma joc cu telefonul.
   A lasat pachetul, a plecat si nu s-a mai intors. Nici macar o privire nu mi-a aruncat in cele 15 minute cat am mai stat acolo. Parea o prada pierduta. Nu mi-am pierdut cumpatul si nu aveam de gand sa renunt.
   Am plecat cat de furtunos am putut, sperand ca ma va observa si ca va veni dupa mine. Nu a facut-o. Cat de furioasa am devenit! In aceeasi clipa mi-am adus aminte de el tipand la mine sa plec. Am simtit ca totul se darama. Ca eu eram cea care pierduse. Ma injosise, in plus orgoliul meu se simtea ranit acum. Mai era si gandul la prada pierduta. Devenisem dintr-o regina un nimeni. Nici baietii care se tineau dupa mine sau ma strigau in speranta ca ma vor cuceri, nu ma faceau sa ma simt mai bine. Mergeam alene. Nu stiam unde. Stiam ca el trebuia sa fie din nou al meu. Sa vina si sa spuna ca ii pare rau ca ma fugarise din viata lui,asta vroiam. Stiam ca imi era dor de el. Atunci simteam ca as fi putut muri de dorul lui, dar orgoliul tipa in mine si isi cerea razbunarea. Era o lupta ingrozitoare. Dorul ma indemna sa merg si sa ingenunchiez eu in fata lui pentru a-l avea iar aproape, pe cand orgoliul imi dicta sa gasesc un plan marsav si sa il fac sa sufere.
   M-am oprit in fata unui bloc, pe niste trepte. Stateam si incercam sa ma eliberez de multimea aceea de sentimente ce navalisera peste mine, cand a aparut el. Parul blond ce lucea in lumina lunii pline si a micului stalp de iluminat, ochii negri ce pareau a fi doua bijuterii dintr-o alta lume. S-a asezat langa mine. Statea uitandu-se in gol, fara sa scoata vreun sunet. Parea ca se oprise si din respirat. Am facut un efort imens ca sa nu ma mai uit la el.
   -Te-am urmarit. Iarta-ma...N-ar fi trebuit, dar mi-ai starnit curiozitatea.
   -Nu-i nimic, am spus incet,chinuindu-ma sa rostesc acele cuvinte.
   -Te rog, asculta-ma! Nu vreau sa te cuceresc, dar te-am vazut cum ai iesit si am crezut ca vei face o prostie. Am iesit dupa tine. Mi-am zis ca nu e treaba mea,am ramas in fata barului fara sa fac ceva. Ma uitam in intuneric si deodata am inceput sa fug. Trebuia sa dau de tine. Te-am urmat vreme de o ora in liniste, incercand sa ma fac nevazut. in cele din urma mi-am dat seama ca nu m-ai fi observat oricum, dupa felul in care priveai in pamant, pierduta. Am vrut sa ma opresc spunandu-mi ca sunt un prost, ca ma lasasem fraierit de mica ta smecherie cu tigarile. Stiam ca acela fusese un joc ca sa iti cad in plasa, dar nu aveam chef. Insa nu am facut-o. Nu m-am oprit. Te-am urmat pana aici. Am stat ascuns si incercam sa ma conving ca totul e doar un joc de-al tau si reusisei sa ma pacalesti. Hotarat sa plec m-am uitat in ochii tai ca pentru ultima oara. In loc sa plec, sunt aici langa tine.
   Nu am spus nimic. Nu mai stiam ce e cu mine. El a ridicat mana, a pus-o pe piciorul meu si s-a intors sa ma sarute. A fost intrerupt de un locatar ce iesea din bloc.
 Ramasi singuri s-a mutat in spatele meu si m-a cuprins cu bratele. Ce gest mirific! De fapt era un gest oarecare, care ma facea sa ma pierd, intr-un sens bun. Ma pierdeam in bratele lui care erau ata de puternice si totusi atat de moi si fine. Linistea m-a cuprins. O liniste contopita cu fericirea. Nu vroiam sa se termine. Nu vroiam sa imi mai dea drumul. Era ceva sublim doar pentru noi. Simteam ca miturile despre suflete pereche devenise realitate, ca eu il gasisem pe al meu si formad un singur intreg puteam pluti, bucurandu-ne de tot ce era frumos. Nu mai era nevoie de un sarut. Eram vindecata pana si de boala mea cauzata de orgoliu si de presupusul dor.
   Am stat astfel in noapte, pana dimineata avand parte de tot ce e mai bun prin prisma unui simplu gest.

sâmbătă, 25 august 2012

Ratacire

    "Trupul mi-e bolnav. Mintea spulberata de ganduri. Gandurile nu-mi dau pace nici in somn. Visele par a fi realitate. Nici ele macar ele nu-mi mai aduc liniste. Ma invart intr-un cerc viciios de sentimente si ganduri negre. Ele ma fac sa privesc partea intunecata a lucrurilor."
    Acestea erau ultimile ei randuri. Sau cel putin asa parea in acel moment. Se simtea ca un copil parasit.
    Dupa ce a scris toate acestea a iesit cu prietenii in speranta gasirii fericirii. Dar fericirea era pe un plan secund, ea isi dorea linistea. Insa nu acea liniste plictisitoare care te sugruma.
    Iesita pe usa cu un zambet larg in incercarea de a isi reveni,se indrepta catre prietenii ce se afleau in asteptare. La vederea lor totul se rezolvase. Ea isi revenise.
    Era in plin extaz, pana cand au trecut pe langa o macelarie. Unul din amicii sai s-a oprit sa glumeasca pe seama animalelor desenate pe geamul macelariei. Atunci parca un val negru i-a acoperit intreaga existenta. Cu lacrimi in ochi a fugit lasandu-si in urma prietenii zambitori care se bucurau de fiecare secunda a vietii ce parea roz in comparatie cu a ei. Fugea dar nu stia unde. Nu avea nici o destinatie asa cum nu avea nici o raza de lumina care sa ii scoata sufletul din intunecimea in care se afla.
    Obosita s-a oprit pe o banca de la marginea orasului. Plina de sudoare, fara puteri, respirand greu privea in gol la masinile ce treceau din cand in cand.
    Statea in felul acesta cand un copil de vreo noua ani, murdar, imbracat cu niste haine rupte, se apropie de ea.
    -Imi dati si mie un banut, domnisoara? a intrebat el stand cu mana intinsa la distanta de doi pasi de ea.Iesita ca din transa l-a tras de mana si a inceput sa tipe la el:
    -Un banut? Eu vreu un tata. Mie nu mi se ofera ce imi doresc, de ce tu ai primii ce iti doresti?
Baietelul incepuse sa planga. Speriata l-a imbratisat si incerca sa il opreasca din plans vorbindu-i:
    -Te rog linistestete! Iti voi da ceea ce iti doresti . Vei primi un banut, dar te rog linistestete. Micutul s-a oprit din plans si incerca sa iasa din stransoarea ei. Ea l-a eiberat si i-a inmanat ceea cei fagaduise. Spre uimirea ei, baiatul nu a plecat, ci s-a asezat langa ea. Au stat si s-au uitat unul la altul vreme de cateva minute. Ochii lor erau plini de intrebari, dar nici unul nu indraznea sa vorbeasca. Intr-un sfarsit curajul micutului baietel a spart gheata.
    -De ce stai aici singura? Nu pari a fi un copil sarac si parasit.
    -Saraca nu sunt, parasita da. Tatal meu este mort si ghici cum a murit! Baietelul a deschis gura pentru a raspunde, insa nu a apucat sa spuna ceva. Mama ,daca poti numi asa pe cea mai respingatoare fiinta, mi-a luat tatal. L-a macelarit in fata mea si mai apoi m-a obligat sa-i bag ramasitele in pungi de plastic.
    Inainte ca baiatul sa incerce sa spuna ceva ea a izbucnit in lacrimi. Facandu-i-se mila, el a luat-o si a imbratisat-o. Ar fi vrut sai spuna ceva ca sa ii aline durerea. Cu toata buna vointa lui nu reusea sa gaseasca nici macar un cuvant potrivit. Au stat astfel pret de cateva minute, pana cand ea s-a ridicat brusc in picioare.
    -Ce caut eu aici cu tine? De ce sunt in halul acesta? Si a plecat smulgand banutul din mana baietelului care a ramas pe banca urmand-o cu privirea.











luni, 20 august 2012

Marele ocean al vietii

      Ce mare e lumea si totusi pare pustie. Orice pas te duce catre un nou om .Cunoscut, necunoscut, el respira, e ancorat in viata ca tine si ca alte mii de oameni. Dar ce folos? Nimic nu te leaga de ceva sau cineva.
      Lumea e un mare ocean, iar noi ancorele a cate unei ambarcatiuni. Una mai bogata ca alta. Dar te ajuta pe tine sa infrangi greutatea, acele bogatii? Munca ta e aceasi, poate chiar mai obositoare. Sa ramai stabil, cu picioarele pe pamant si puternic pentru a suporta orice si a nu fi luat de val.
      Rezisti si rezisti. Depinde cat. Fiecare are un drum pe care ambarcatiunea il va alege. Ea nu asteapta. Pleaca. Nu tine cont de nimic si de nimeni. Ea trebuie sa junga la destinatie. Ambarcatiunea trebuie sa ajunga la mal. Malul poate fi abrupt, unde toate durerile s-au adunat, sau unul neted, unde nimic rau nu se poate intampla